25 Abr

Deniile – timpul liturgic răsturnat

„Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta.”

Ce poate fi mai scump decât amintirea bunicii? A mâinii care ţi-a unit pentru prima dată cele trei degete, în slăvirea Dumnezeului Răstignit şi Înviat? A mâinilor crăpate şi bătătorite de muncă, alături de care am trecut pragul bisericii? Puţine lucruri există…

Săptămâna Sfintelor Pătimiri avea un alt aer. Ceva se schimba, chiar dacă eram doar un copil. Nu înţelegeam prea multe, dar timpul parcă se răsturna. Erau multe treburi acasă – însă altceva îmi dădea de gândit… De ce mergem seara la biserică, dacă un an întreg ajungeam acolo când se crăpa de ziuă? Era ceva cu miros de taină şi busuioc. Busuioc pe care bunica îl purta în buzunarul hainei de biserică. „Mergem la Denii, săptămâna asta!”

Ajunși la intrarea în curte, urechile ne erau invadate de bătaia ritmică a bucății de lemn – toaca, apoi de sunetul prelung al clopotelor. Toate parcă ne pofteau într-o lume tainică, în care oamenii se purtau altfel decât în viața de zi cu zi.

Bunica ne lua de mână, apoi, cu lumânările aprinse, intram în biserică și ne închinam la icoane. Era o tristeţe bucuroasă, un întuneric din care totuşi străbătea o mică lumină. Asta ţin minte: în bisericuţa de lemn, în acele seri nu se aprindeau luminile. Erau doar lumânări şi candele. Pe scurt – Deniile.

13087783_1094577150602978_1001759297624062472_n

Deniile – timpul liturgic răsturnat

Dincolo de amintirea caldă și, în același timp aspră a mânii bunicii, în minte a rămas frumuseţea acelor seri de denie petrecute într-o biserică de sub munte. Ce este deosebit la aceste slujbe ale Bisericii Ortodoxe? Prima observație, la îndemâna oricui, este faptul că ele se săvârşesc la vremea înserării, mai ales în practica parohială. Deşi se săvârșesc seara, ele nu sunt slujbe de vecernie, ci utrenii – adică slujbe de dimineaţă. În fapt, timpul liturgic ia o altă semnificaţie, iar slujbele de dimineaţă se mută seara, pentru a sublinia sfinţenia şi rugăciunea prelungită şi neîntreruptă din această săptămână.

Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă.

Chiar daca Denia este o Priveghere, în fapt, din punct de vedere liturgic, este doar Utrenia simplă a zilelor de rând – cuprinzând cântări şi rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paşti: „Iată, Mirele vine…”, „Cămara Ta, Mântuitorule”, „Când slăviții ucenici…”.

Şase Denii – şase teme centrale de meditaţie şi trăire creştină

Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau din Săptămâna Sfintelor Pătimiri sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Ele se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, până în Vinerea cea Mare, inclusiv.

La denia zilei de Luni, Biserica ne aduce în faţă icoana tânărul Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Istorisirea vieţii sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, Care a fost vândut de Iuda. Tot în ziua de luni ni se aduce aminte de pilda smochinului care a fost blestemat de Domnul, pentru a ne îndemna la pocăinţă.

La denia zilei de Marţi se face pomenire de pilda cunoscută a celor zece fecioare. Tema luminii şi a pregătirii pentru primirea Luminii Hristos transcende din rânduiala slujbei. Seara de luni, adică denia din Sfânta şi Marea Marţi, ne îndeamnă să veghem necontenit şi să fim pregătiţi să ieşim în întâmpinarea Mirelui Iisus Hristos, având milostenia drept căpetenie, între faptele bune.

În Miercurea Sfintelor Pătimiri se face pomenire de femeia păcătoasă, care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.

Joia ce Mare, ziua în care este oficiată Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul pătimirilor. Mântuitorul Iisus Hristos Îşi începe marea cuvântare recomandând iubirea, ca principiu suprem al Legii celei noi: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34-35). Specific deniei de joi seara este citirea celor 12 Evanghelii şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, moment ce anticipează drama care a mântuit lumea – Răstignirea şi Moartea lui Hristos.

În Sfânta şi Marea Vineri, aşa cum ne arată Triodul, se prăznuiesc „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Cântarea Prohodului Domnului, o alcătuire imnografică din Constantinopolul secolului al IX-lea, este momentul de maximă intensitate al întregii săptămâni. Preoţi şi credincioşi, purtând lumânări aprinse, plângem îngroparea lui Hristos. Plângem, dar parcă în sufletele noastre licăreşte şi prinde aripi o mică bucurie. Este cinstea de a participa la cea mai frumoasă seară de priveghere. Deşi funebră, în ea se întrevede bucuria Învierii.

În Sfânta şi Marea Sâmbătă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se află cu trupul în mormânt, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, pentru a izbăvi de acolo pe cei din veac adormiţi întru credinţă în El.

Participarea la Denii – mărturisirea credinței

Este o săptămână în care timpul se răstoarnă. Cel liturgic. De noi ţine dacă vom reuși sau nu să răsturnăm şi timpul fizic, prin participarea la biserică în aceste seri. Deniile, slujbele dimineţii săvârşite la înserare sunt momente care să ne întoarcă la bucuria copilăriei, la mâna noduroasă a bunicii. De ce să participăm la Denii? Nu doar pentru că aşa este bine sau pentru că aşa ne-a învăţat bunica, ci pentru a mărturisi lumii întregi, prin participarea noastră, că Hristos a murit pentru noi ca să ne dăruiască nouă, prin Învierea Sa, viață veșnică. După cum vestim moartea Lui în serile acestea, tot așa vom vesti bucuria în noaptea de Înviere!

Deniile sunt o cale, un pelerinaj personal, dar şi al întregii comunităţi, spre întâlnirea cu Hristos, Dumnezeul nostru, aşa cum cântăm în Sfânta şi Marea Joi: „Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta”. doxologia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.