Archive for the 'fotografie' Category

22 Abr

Sf.M.Mc.Gheorghe 🌹 Sant Jordi

în avans de Sant Jordi , 23 aprilie 🌹☘📔🌹📔☘🌹☘📔🌹📔☘🌹 Sf. M.Mc.Gheorghe, patronul Cataluniei, sărbătorit unic în Europa, prin târg de carte și trandafiri. Doamnele dăruiesc domnilor o carte, iar domnii dăruiesc doamnelor un trandafir!🌹📔 La mulți ani tuturor celor care își aniversează numele de Gheorghe, George, Giorgiana, Gina, Giorgina, Georgeta, Geta, Geo, Gea…☘🌹📔 (la parohie, […]

20 Abr

Reflecție

gândul zilei cu Ierom. Savatie Baștovoi “Oamenii te judecă pentru ceea ce ar fi vrut ei să facă, dar ai făcut tu.”

15 Abr

Paștile cel Mic

Duminica Tomei sau Paștile cel Mic “Îndoiala lui Toma nu este un păcat. Ea se înscrie în îndoiala pe care trebuie să o avem față de îngerii luminoși în care se poate îmbrăca răul, sau îngerul care poate vesti o altă Evanghelie de care ne vorbește apostolul Pavel. Credința și încredințarea sînt lucruri diferite. A […]

14 Abr

Hristos a înviat!

✨✨✨✨✨ ”Ni se pare câteodată că dacă am putea să uităm jignirea, atunci am putea ierta; dar a uita este peste puterile noastre – „Doamne, dă-ne nouă să putem uita!”. Dar aceasta nu este iertare; să uiţi nu înseamnă să ierţi. Iertarea înseamnă să-l vezi pe om aşa cum e, cu păcătul său şi cu […]

09 Abr

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

“Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să iertăm toate pentru Înviere. “ 💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫 HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVÃRAT A ÎNVIAT! 💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫

07 Abr

Ce înseamnă Învierea

“Am fost întrebat ce nseamnă pentru mine învierea: Pentru mine, Învierea înseamnă triumful celor smeriți, lumina Adevărului care strălucește tuturor. Ziua în care ne vom înțelege fără cuvinte, vorbind în limba bucuriei. Hristos, iubitul și preadulcele, smeritul nostru Domn, strălucind în lumina iubirii Sale în care vom putea privi și umbla, încredințîndu-ne că totul a […]

01 Abr

Program liturgic 31 martie*13 aprilie

Programul liturgic perioada 31 martie – 13 aprilie Floriile * Săptămâna Patimilor Învierea Domnului * Săptămâna Luminată 31 martie, Sâmbăta lui Lazăr Ora 08:00 – Sf.Liturghie Ora 09:45 – Pomenirea morților Duminică,1 aprilie, Intrarea Domnului în Ierusalim * Floriile(dezlegare la pește) Ora 08:00 – Utrenia Ora 09:45 – Sf.Liturghie Începutul Săptămânii Patimilor Domnului Ora 19:00 […]

01 Abr

Duminica Stâlpãrilor

Azi, Ortodoxia prãznuiește Intrarea Domnului și Mântuitorului Hristos în Ierusalim! Duminica Floriilor sau a Stâlpãrilor  

11 Mar

Duminica a treia din Post

Duminica a 3-a din Post, a Sfintei Cruci Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1 Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine […]

04 Mar

Duminica a doua din Post

Duminica a doua din Post, a Sf. Grigorie Palama Ev. Ioan 10, 9-16 Zis-a Domnul: Eu sunt uşa; dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi, şi păşune va afla. Furul nu vine decât numai să fure, să junghie şi să piardă. Eu am venit ca oile Mele […]

25 Feb

Duminica Ortodoxiei 2018

Duminica Ortodoxiei, prima duminică a Postului Mare Ev. Ioan 1, 43-51 “În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis: vino după Mine. Şi Filip era din Betsaida din oraşul lui Andrei şi al lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: am găsit […]

09 Feb

“Lãsă-ți copiii să vină la Mine”

“1. Părinte, ce faceţi dacă un bebeluş strigă tare în biserică? Cânt mai încet. Vocea lui e mai importantă decât a mea. 2. Părinte, copilul meu de 4 ani fuge prin biserică. Ce e de făcut? Îi faceţi loc. Când o să fugiţi spre rai, o să vă bucuraţi dacă cineva vă face loc. 3. […]

26 Dic

Steaua care i’a condus pe magi

Ce fel de stea s-a arătat la naşterea lui Hristos? Sfântul Ioan Gură de Aur Steaua care i-a condus pe magi n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul rând din […]

25 Dic

Hristos S’a nãscut!

21 Dic

Program liturgic

PROGRAMUL LITURGIC 18 – 31 decembrie 2017 1 ianuarie 2018  ********* Luni – Duminică(18- 24) decembrie,ultima săptămână a Postului Crăciunului Vom trece ca în fiecare an pe la casele dvs cu Icoana Nașterii Domnului Joi, 21D, 16.00h – Repetiție pentru Concertul de Crăciun –  școala parohială  Sâmbătă 23D – Biserica va fi deschisă între orele […]

18 Dic

Cãtre praznicul Crãciunului

💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫 “Dumnezeu, asemănându-Se oamenilor, Sărăceşte în Trup pentru ca să ne îmbogăţească pe noi cu Mărirea Sa; şi Cel Neîncăput în peşteră Se naşte. Pe Acesta deci să-L primim cu gând credincios.” 💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫

01 Dic

Ziua națională a României

30 Nov

Apostolul cel întâi chemat, Sf. Andrei

Astăzi, 30N, prăznuirea Apostolului Andrei, ocrotitorul României! Tuturor celor care îi poartă numele, mulți ani binecuvântați! 💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫💫 (la parohie, Sf. Liturghie de la orele 10.00)

21 Nov

Intrarea Maicii Domnului în Bisericã

“Văzând sângele cel dumnezeiesc al Fiului tău vărsându-se pe Cruce pentru mântuirea noastră, ca o slugă a Domnului, cu smerenie plecându-te voii Tatălui Care este în Ceruri, ne-ai arătat nouă chipul pătimirii şi al răbdarii, ca şi noi, când suntem în cuptorul ispitelor şi al nevoilor, cu smerenie să ne rugăm lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!”

18 Nov

Prima Sf.Liturghie în catedrala episcopalã

25 Oct

Sf.M.Mc.Dimitrie,izvorâtorul de mir

26 Octombrie – zi de prăznuire a Sf.M.Mc.Dimitrie, Izvorâtorul de mir. Binecuvântare și bucurie tuturor!

07 Oct

Slujire arhiereascã la Girona

Comunicat preluat de pe pagina oficiala Episcopia Ortodoxă Română A Spaniei-Portugaliei (http://www.episcopiaspanieiportugaliei.es/component/content/article/169-evenimente-2017/septembrie-2017/1447-wewqw) “În Duminica a XIX-a după Rusalii, 01 octombrie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în parohia ortodoxă română „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Ierarh Grigorie Palama”, din Girona. Înainte de […]

04 Oct

Sfințirea catapetesmei

Duminicã, 1 octombrie, la prãznuirea Acoperãmântului Maicii Domnului, comunitatea ortodoxã românã de la Girona, a primit binecuvântata vizitã a chiriarhului locului,Preasfințitul Timotei, Episcopul românilor ortodocși din Spania și Portugalia.  Vizita a fost prilejuită de sfințirea catapetesmei lucrată cu multă râvnă și jertfă, de sculptorul amator și credincios al parohiei noastre, Florin Stănoaia și binecuvântarea sfintelor […]

13 Sep

Crucii Tale, ne închinăm, Hristoase!

Crucii Tale, ne închinăm, Hristoase! 🍂🍂🍂☀️🍂🍂🍂☀️🍂🍂🍂 Mâine, 14 septembrie, ne readucem încă odată aminte de Cruce, Înviere și Viața veșnică, Hristos!!! (Sf.Liturghie la biserica parohială de la ora 9.30)

18 Ago

NO TINC POR!❤️

04 Ago

Hristos, ancora vieții noastre

“Hristos e cel mai intim cu noi, mai intim decât noi înșine. Eu nu mă cunosc la fel de bine cum mă cunoaște El și nu țin la mine așa cum ține El. Hristos vrea ce e mai bine pentru noi. Nici noi nu vrem atât bine, cât bine ne vrea El. Dacă noi vedem […]

01 Ago

Postul Adormirii Maicii Domnului

1-15 august Postul Adormirii Maicii Domnului cu mult folos și bucurie să’l petrecem!

18 Jul

Lipsa bucuriei

“Cred că Dumnezeu va ierta totul cu excepția lipsei de bucurie: atunci când uităm că Dumnezeu a creat lumea și a răscumpărat-o. Bucuria nu este una dintre “componentele” creștinismului, ci este tonalitatea creștinismului care pătrunde toate – credință și viziune. Unde nu este bucurie, creștinismul devine teroare și, din această cauză, un chin. Știm despre […]

18 Jul

De ce eu?

Întrebarea aceasta – „De ce mi se întâmplă tocmai mie?” sau „De ce eu?” – să recunoaștem că are o continuare nerostită: „De ce nu i s-a întâmplat altuia, să mai pățească și alții, nu numai eu…”. Ceea ce, să recunoaștem din nou, ne conduce ușor-ușor la o posibilă vizuină, greu de găsit fără căutări […]

22 May

Făcând din viaţă rugăciune

✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨ “Sfântul Efrem Sirul spune că Biserica pe pământ nu este o adunare de sfinţi, ci este o gloată de păcătoşi care se pocăiesc. Suntem o gloată, încă în formare, dar suntem toţi păcătoşi. Diferenţa dintre noi şi ceilalţi este că noi ştim asta şi avem o nevoie disperată de dragostea lui Dumnezeu şi de […]

22 May

Vizita Pr.Constantin Sturzu, 20-21 mai 2017

Un oaspete printre noi…Părintele Constantin Sturzu 20-21 mai 2017 Girona Sf.Maslu și Sf.Liturghie ✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨ Acest final de sãptãmânã, cu voia Bunului Dumnezeu și sprijinul Sfinților Împărați Constantin și Elena, am petrecut duhovnicește la Girona, alãturi de invitatul nostru de onoare Părintele Constantin și soția sa, doamna preoteasă Cristina. O bucurie și o apropiere duhovnicească în […]

12 May

Pentru suflet

Cuvânt din Proloage pentru folosul sufletesc. “Omule, pe toate le-ai luat de la Dumnezeu: înţelegere, gând, meştesug şi minte. Şi toate îţi sunt supuse ţie: cele de pe pământ, din munţi, din ape şi din văzduh şi spre hrană ţi s-au dat ţie. Ci, însă, împrumut ţi s-au dat, ca, adică, să plăteşti, în locul […]

11 May

Un oaspete printre noi

Un oaspete printre noi… Pãrintele Constantin Sturzu În ajunul praznicului Sfinților Împărați, pe 20 mai, îl vom avea invitat de onoare în comunitatea noastră pe Părintele Constantin Sturzu, actualul director al Centrului misionar al Mănăstirii “Sf. Cuv. Parascheva” de la Villaller(Lleida). Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe 20 mai […]

14 Abr

13 Abr

Sfânta și Marea Joi

Denia din Sfânta și Marea Joi, Girona 13 aprilie ✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨ “Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat lui treizeci de arginţi.” (Matei 26, 15)

10 Abr

Iată, Mirele Bisericii

✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨ “Iată, Mirele vine în miezul nopții Și fericită e sluga pe care o va afla priveghind Iar nevrednică-i aceea Pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, Cu somnul sa nu te îngreuiezi Ca să nu te dai morții Și afară de Împărație să te încui Ci te deșteaptă, strigând: Sfânt, […]

07 Abr

Sâmbătă lui Lazăr

🌼🌼🌼Sâmbãta lui Lazãr…întâmpinarea Intrãrii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim🌼🌼🌼 “Îndată ce l-a chemat pe nume, Lazăr a ieşit viu din mormânt, revenind la această viaţă din care plecase, asemenea unui om trezit dintr-un somn adânc.”

06 Abr

Sã ne bucurãm inimile!

…Sã ne bucurãm inimile…sosesc…      🌸💞🌺FLORIILE🌺💞🌸

06 Abr

Când suntem nesiguri, sã ne întrebãm…

✨Dragostea ce ar face acum?✨ “Omul de azi tinde tot mai mult să nu mai creadă în cele pe care le porunceşte Dumnezeu, nu-şi mai răstigneşte mintea proprie, ci se lasă ispitit de o mentalitate dominată de plăcere sau de fuga de durere. Avraam nu a ezitat să împlinească porunca de a-şi sacrifica fiul, cuvânt […]

02 Abr

Program liturgic săptămâna a 6-a din Post

✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨ Program liturgic săptămâna a 6-a din Postul Mare ✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨✨ Miercuri, 5 aprilie 18.00h – Taina Sfintei Spovedanii Vineri, 7 aprilie 18.00h – Taina Sfintei Spovedanii Sâmbătă, 8 aprilie (Sâmbăta lui Lazăr -pomenirea morţilor) 08.00h – Sfânta Liturghie 18.00h – Taina Sfintei Spovedanii Duminica a șasea a Postului, 9 aprilie Intrarea Domnului în Ierusalim – […]

02 Abr

Duminica a 5-a din Post

Duminica a 5-a din Postul Mare (a Sf.Cuv. Maria Egipteanca) 🏆✨🏆✨🏆 “Ev. Luca 7, 36-50 În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş, care era păcătoasă, aflând că prânzeşte în casa fariseului, […]

09 Mar

Cei 40 de Sfinți Mucenici din Sevasta

Azi, 9 martie, prăznuirea celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevasta “Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii […]

08 Mar

La mulți ani…8 martie!

“Mama ştie şi simte totul. Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare, chiar şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut. Mama când […]

06 Mar

Cuvântul care întãrește

“Care a fost mărturisirea lui Petru? A zis el oare: “Doamne am greșit că Te-am trădat, iarta-mă!”? Nu. Petru a mărturisit altfel, șocant pentru noi. Petru a zis: “Doamne, Tu știi toate, Tu știi că Te iubesc”. Așa să repeți și tu, chiar dacă nici tu nu o crezi. Să o spui, tocmai pentru că […]

02 Mar

Timp de rugăciune

“Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup și oase și suflare și viață; dar, o! Făcătorul meu, Mântuitorul meu și Judecătorul meu, primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.” (din Canonul cel mare de pocãință)

01 Mar

Mărțișor cu flori de Rai

27 Feb

Post binecuvântat!

Post binecuvântat tuturor, însoțit pentru fiecare dintre noi, de cuvântul ziditor al Apostolului Bartolomeu către Cuviosul Iosif: 💫🕊🍃💫🕊🍃💫🕊🍃💫🕊🍃💫🕊🍃 „Să te binecuvinteze dreapta Atotputernicului Dumnezeu şi să izvorască din limba ta apele cereştii înţelepciuni. Inima ta să fie scaun al Sfântului Duh, iar cântările tale să îndulcească toată lumea!” Icoana: Ioan și Camelia Ionescu Popa

27 Feb

Postul Mare 2017 – Program liturgic

25 Feb

Intrăm în Postul Sfintelor Paști

De mâine, din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, începe urcușul nostru către Paștile Învierii! Folos, bucurie și întărire în rugăciune să rânduiască tuturor, Domnul! Post binecuvântat! 🕊⛪️🍃💫 (icoane pictate de soții Ioan Popa și Camelia Ionescu Popa)

24 Feb

Bucuria cuvântului

“Omul puternic nu este doar un învingător al răului, ci, mai presus de toate, este un purtător al bucuriei.” Savatie Baștovoi