23 Ago

Aşa am cunoscut-o pe Zoe Dumitrescu Buşulenga

http://zoedumitrescubusulenga.wordpress.com

Ervino Curtis: “O întâlnire Romană”

După Revoluţia din 1989 una dintre problemele diploma­ tice româneşti în Italia a fost aceea de a reconstitui ambasada pe lângă Sfântul Scaun care a fost închisă odată cu venirea comuniştilor în România, după al doilea Război Mondial. Această temă a fost încredinţată fostului însărcinat cu aface­ rile României în Italia Gheorghe Pancraţiu Iuliu Gheorghiu.

La puţin timp după însărcinare, S.E. Gheorghiu mi-a telefonat la Trieste şi mi-a cerut să-l ajut să găsească un sediu pentru Ambasadă. La aceea vreme eram directorul relaţiilor externe în „Porto Franco” din Trieste şi aveam un birou de reprezentanţă subordonat mie la Roma, chiar în strada Conciliazione care era o stradă din centrul Romei, cu intrare în Piaţa San Pietro din Vatican.

Reprezentantul meu la Roma, în Comună, Pasquale Ciotti, era o persoană foarte influentă şi cunoscută în mediul român având şi funcţia diplomatică de gentilom al Papei. Imediat m-am pus în mişcare şi am solicitat lui Pasquale Ciotti să ajute diplomaticul român în privinţa găsirii unui sediu şi a unor contacte cu Vaticanul.

La puţin timp după aceea am plecat la biroul meu de la Roma unde am avut plăcuta surpriză să aflu că pentru un timp sediul diplomaţiei române pe lângăVatican este chiar în biroul Portului din Trieste iar contactele cu Sfântul Scaun şi legăturile dintre reprezentantul meu şi S.E. Gheorghiu erau minu­nate. După un anumit timp, Ambasada României pe lângă Vatican şi-a găsit un sediu oficial la a cărui inaugurare am fost invitat şi eu să particip, prilej cu care am făcut împreu­ nă o fotografie – portret cu o dedicaţie afectuoasă celor doi prieteni ai mei diplomatici. În ziua inaugurării, a fost prezentă multă lume: diplomaţi, personalităţi italiene şi româneşti, însă atunci când a sosit S.E. Gheorghiu a salutat-o în mod deosebit pe soţia mea şi cu mare entuziasm. Apoi făcu un salut prezentând omagii către locul unde sta aşezată pe un fotoliu o prestantă şi elegantă doamnă.

Cu un mare respect, Ambasadorul o prezentă pe eleganta doamnă explicând că erau foarte buni prieteni în România şi că doamna a ajutat foarte mult Asociaţia noastră Culturală Decebal şi că această doamnă era foarte activă şi avea o prezenţă largă în relaţiile culturale cu România.

Era în 1991. Aşa am cunoscut-o pe Zoe Dumitrescu Buşulenga care, la puţin timp, a fost numită în prestigioasa funcţie de Directoare la Accademia di Romania din Italia. Am auzit mult vorbindu-se de domnia sa şi am citit multe din operele pe care le-a scris. A fost ca un contact cu o icoană, cu un monument al culturii române contemporane, care ne-a emoţionat profund atât pe mine cât şi pe soţia mea. Această mare doamnă avea o aparenţă foarte fragilă şi obosită, poate suferindă. Dar impresia acestei suferinţe, ce părea întipărită pe chip, s-a îndepărtat când, după o scurtă prezentare a acti­ vităţii noastre de la Asociaţia Decebal, domnia sa a început să vorbească. O forţă, o lumină cu un magnetism penetrant în atmosfera ce era creată împrejurul nostru, create cu vocea sa lină, această voce care reuşea perfect să atragă atenţia tuturor fără ca să fie copleşită de rumoare sau de vocile celorlalţi oaspeţi.

Mai puţin de zece minute a durat convorbirea noastră amicală, dar când s-a sfârşit aveam senzaţia de a fi intrat pentru o clipă, ca un umil spectator, în istoria culturii româneşti.

Conf. Univ. Dr. ERVINO CURTIS
Preşedintele Asociaţiei culturale italo-române Decebal

Trieste – Italia

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.