Archive for Junio, 2013

29 Jun

Suntem noi in Biserică?

www.doxologia.ro Cine rămâne în Biserică? Suntem noi în Biserică, în înţelesul ei tainic şi real, aşa cum au fost Petru, Ioan, Iacov şi ceilalţi? Faptul că ne declarăm fii ai Bisericii sau că frecventăm, duminică de duminică, sfintele slujbe, este suficient spre a ne numi pe noi creştini? La cincizeci de zile după Înviere, fiind ucenicii Domnului […]

29 Jun

Fotografia zilei…

29 Jun

Ceata sfinţilor nu exclude cearta sfinţilor!

www.doxologia.ro Duminica ce urmează este numită în calendar "a Tuturor Sfinţilor". Iar despre sfinţi, cred că nu este nimeni care să-i descrie altfel decât: smeriţi, evlavioşi, blânzi, de neclintit în credinţă, încununaţi de virtuţi, pururea cugetând la cele dumnezeieşti etc. Este o tendinţă – probabil firească – de a idealiza la modul absolut persoana unui sfânt, […]

29 Jun

Coșmar Orwellian

Gay Marriage Conformism David Mills “Oponentii casatoriilor homosexuale sunt tratati de presa in acelasi mod in care erau tratati agitatorii gay in trecut: creaturi bizare, depravate, a caror capitulare in fata valorilor mainstream o asteptam cu rasuflarea taiata”, scrie Brendan O’Neill in Spiked. Ceea ce pune urmatoarea problema: “Cum putem explica acest extraordinar consens, ceea ce este numit, […]

29 Jun

Curăția minții și îndumnezeire

www.doxologia.ro Părintele Iosif Vatopedinul – Despre schimbarea minţii, curăţia minţii şi îndumnezeire Toată viaţa noastră este preocupată cu legea spirituală. Aceasta este raţiunea pentru care ne-am retras din lume şi am renunţat la viaţa de familie, care în sine nu e un lucru păcătos. Am abandonat acestea pentru a ne exprima iubirea pentru Domnul într-o […]

28 Jun

Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

www.doxologia.ro Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel reprezintă culmea şi epilogul Evangheliei Este demn de luare aminte faptul că Praznicul Sfinţilor Apostoli urmează după Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt şi este parţial legat de el, Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel încununează ciclul anual de sărbători închinate vieţii pământeşti a lui Hristos şi descoperă esenţa făgăduinţelor […]

28 Jun

Hristos, viața noastră

www.doxologia.ro Viaţa noastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Iar când Hristos, Care este […]

28 Jun

Pomenirea aflării moaştelor Sf.Mc.Chir şi Ioan

Aceşti ai lui Hristos mucenici şi făcători de minuni au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian. Chir era din cetatea Alexandriei, iar Ioan din cetatea Edesei, şi fiind uniţi amândoi pentru tocmirea lucrurilor lor umblau şi tămăduiau toată boala şi toată slăbiciunea, şi îndemnând pe mulţi spre mucenicie au fost vădiţi la stăpânitorul locului, care […]

26 Jun

Atitudine Ortodoxă

www.doxologia.ro Comunicat de presă Apel al Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru consolidarea statutului tradițional al familiei și al căsătoriei Noi, membrii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul ședinței de lucru din data de 12 iunie 2013, care a avut loc la Mănăstirea Neamț, lavra istorică a isihasmului românesc, am […]

26 Jun

Decadența umană

www.antena3.ro Curtea Supremă a Statelor Unite a invalidat miercuri legea care defineşte căsătoria ca pe o uniune între un bărbat şi o femeie, relatează AFP. Potrivit Curţii Supreme, legea, care datează din 1976, este "anticonstituţională deoarece este o privare a accesului la libertate a persoanelor care este protejat de al Cincilea Amendament". Decizia va permite cuplurilor […]

26 Jun

Despre moartea năprasnică

http://www.pemptousia.ro În societatea de azi, caracterizată de evoluția necontrolată a științei și tehnologiei, de decăderea civilizației și de criza valorilor, oamenii evită să pronunțe cuvântul «moarte», iar tot ce le amintește de ea este respins și alungat cu orice preț. Pentru omul contemporan, moartea este ceva negativ, o pierdere. Auzim deseori zicându-se «l-am pierdut», în […]

26 Jun

Fotografia zilei…

26 Jun

DOLIU NAȚIONAL

Zi de doliu naţional atât în România cât şi în Muntenegru !! Ce ţară frumoasă.. şi ce oameni minunaţi..  Guvernul muntenegrean a decis ca ziua de 26 iunie să fie zi de doliu naţional, în urma tragicului accident de duminică 23 iunie,  produs în apropiere de Podgoriţa în care 18 români şi-au pierdut viaţa. O admirabilă […]

25 Jun

MUNTENEGRU salvează români

25 Jun

Strigătul din adâncuri

www.crestinortodox.ro Poate toti 47 ar fi murit. Acolo, la peste 1.000 de kilometri distanta de casa. Poate, la aceasta ora, nu mai exista niciun supravietuitor, niciunul. Dumnezeu nu a lasat insa sa fie o asa tragedie. 19 romani au pierit, 29 sunt raniti in urma accidentului din Muntenegru, in cateva secunde de cosmar dintr-o vacanta […]

24 Jun

S-a născut un SFÂNT…

24 Jun

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

“Prietenul Mirelui” – îndreptarul iubirii smerite, jertfelnice și discrete “Iată pildă minunată: Ioan. Atunci când oamenii erau gata să recunoască în el însuşi pe Mesia cel aşteptat, el a zis: „Nu! Ci este Altul, Care vine înaintea mea, El este Mântuitorul lumii!” (Io. 1:27-29) Cât de des se întâmplă pe Pământ ca aceia ce au primit stăpânire mare asupra […]

24 Jun

Sfânta Treime

“Şi chiar dacă întreaga lume va îngenunchea şi se va închina treimii diavolului, voi să nu îngenuncheaţi! Şi astăzi, şi mâine, şi în veci să vă închinaţi Sfintei Treimi. Preasfântă Treime, miluieşte lumea. Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, acoperă-i pe copiii Tăi!” (IPS Augustin de Florina)  

22 Jun

Icoana zilei…

22 Jun

Mângăietorul și starea noastră de orfani

Am spus că Sfântul Duh este şi Mângâietor. Acest cuvânt, în limba greacă [Paráklitos] este destul de complex. Înseamnă „cel care aduce mângâiere, cel care dă putere, cel care dă bucurie”, şi toate aceste trei caracteristici sunt deopotrivă de importante. Este Mângâietorul, Cel Care aduce mângâiere celor care pot spune dimpreună cu Apostolul Pavel: „pentru […]

22 Jun

Fotografia zilei…

21 Jun

Omilie la Duhul Sfânt adică la Cincizecime

Fiecare înţeles al sărbătorii David îl face şi mai plin de bucurie, armonizându-l întotdeauna în mod minunat prin folosirea acelei chitare preamelodioase. Aşadar, să ne îmbucure Prorocul şi nouă marele praznic al Cincizecimii, făcând cu plectrul[i] Duhului să răsune în corzile sale muzica Înţelepciunii. Zică deci din muzica aceea insuflată: „Veniţi să ne bucurăm de Domnul!“ […]

21 Jun

Fotografia zilei…Coliva

21 Jun

Dumnezeu este foc mistuitor

De ce s-a arătat Duhul Sfânt în chip de limbi ca de foc? În primul rând, Duhul Sfânt Şi-a făcut apariţia sub forma limbilor pentru a arăta că are aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu Cuvântul, fiindcă nimic nu este mai legat de cuvânt decât limba. Astfel, s-a vădit că Duhul Sfânt nu are o lucrare diferită de cea a […]

21 Jun

De ce se aprinde candelă înaintea icoanelor?

Inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii.Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre. În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul […]

21 Jun

Pogorârea Duhului Sfânt, schimbarea la față a omului

La Schimbarea la Faţă este proslăvit Dumnezeu-Omul. Slava Lui nu e o simplă privelişte sau un simbol, ci e adevărata proslăvire şi transfigurare a firii omeneşti şi  descoperirea vieţii celei noi. Schimbându-Se la faţă, Domnul a arătat slava împărăţiei Sale Cereşti şi slava firii Sale omeneşti îndumnezeite, pentru ca apostolii, văzându-i mai târziu suferinţele şi […]

21 Jun

„Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubești, trebui să-l înțelegi”

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, erou al demnității naționale, apărător al credinței drepte, model sublim al iubirii evanghelice Tuturor, ne-a fost exemplu desăvârșit de iubire și acceptare, milă și iertare. Iubire lăcrimând în milă, forma ei cea mai înaltă. Sfinția Sa ne învăța totdeauna să iubim și să iertăm: „Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubești, […]

20 Jun

Înmormântarea Părintelui Iustin(fragment)

sursa:www.doxologia.ro

20 Jun

Testamentul Părintelui Iustin

Testamentul părintelui Iustin lăsat poporului român Pelerinii din toată ţara au venit astăzi în număr mare la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ pentru a-l conduce pe ultimul drum pe părintele Justin Pârvu. Stareţul acestei aşezări monahale a plecat în lumea veşniciei duminică, 16 iunie 2013, după o perioadă de suferinţă. Înmormântarea a fost oficiată […]

20 Jun

Mărturii ale Părintelui Iustin Parvu

“Au fost oameni care au cedat şi i-au scos de acolo, din puşcărie, agenţi ai securităţii, în libertate apoi, aceştia au format mişcări şi grupuri legionare unde le-a convenit lor, ca nadă pentru simpatizanţi, pentru nostalgici, pentru nevinovaţi. Ca să atragi haita de cîini, nu pui unul de-al lor să urle? Ăştia în puşcărie au căpătat renume de oameni care […]

20 Jun

Părintele Iustin pe ultimul drum

Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ a fost condus azi pe ultimul drum, în prezenţa a peste 10.000 de credincioşi. Sute de preoţi, monahi şi monahii au stat în jurul baldachinului marelui duhovnic pentru a se ruga ca sufletul Cuvioşiei Sale să se aşeze cu drepţii. Înmormântarea a fost oficiată […]

20 Jun

Flori părintelui Iustin la plecarea sa la Cer…

20 Jun

ZÂMBETUL DIN VEȘNICIE AL PĂRINTELUI IUSTIN

Mii credincioși și-au luat ramas bun de la duhovnicul Neamului ​

18 Jun

Arhimandritul Iustin Pârvu – Veșnica lui pomenire

18 Jun

La plecarea Avvei Iustin…

La plecarea Părintelui Iustin plîng oamenii şi se veselesc îngerii. La plecare Părintelui Iustin se aprind candele în biserici, dar mai ales se aprind candele în suflete. Cine l-a cunoscut, măcar o singură dată, are o lumină de sprijin în lumea asta şi în lumea de dincolo. A făcut din rugăciune o potecă pe care mulţi […]

17 Jun

Conferința despre “Căderea Constantinopolului”

Arhiepiscopia Tomisului, 29 mai 2013 Conferința despre "Căderea Constantinopolului" susținută de părintele prof. univ. Theodoros Zisis(Thessaloniki, Grecia)

17 Jun

Fotografia zilei…

17 Jun

Dumnezeu să-l pomeneascã cu sfinții Săi

Trupul mult pătimitor al bunului nostru Părinte Justin a fost adus la mănăstirea de călugări, prima sa ctitorie, fiind condus pe parcursul celor 3 km de părinții și maicile celor două mănăstiri, cât și de credincioșii ce au început să sosească la Petru Vodă. Să ne rugăm cu toții pentru sufletul iubitului nostru Părinte, să […]

17 Jun

Memorial, Arhimandrit Iustin Pârvu

16 Jun

Părintele Iustin a trecut la Domnul

PARINTELE IUSTIN PARVU A TRECUT LA DOMNUL dupa o viata de mucenicie pana in ultima clipa… DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA SI SA-I SCRIE NUMELE IN CARTEA VIETII, PRINTRE SFINTI!     Marele duhovnic de la Manastirea Petru-Voda si-a dat sufletul in mainile lui Hristos astazi, 16 iunie, in jurul orelor 22.40, dupa o cumplita si indelungata suferinta, […]

13 Jun

ÎNĂLȚAREA DOMNULUI

11 Jun

Sf.Liturghie, Mitropolia de Salonic

A doua duminică din Postul Mare,2013 Sf.Liturghie în biserica Sf.Grigorie Palama, Mitropolia de Salonic, Grecia

11 Jun

Biserica Mitropoliei de Salonic-Sfântul Grigorie Palama

11 Jun

“La Judecată ne dăm jos toate măștile”

Episcopul Ignatie Mureșanul la Petru-Vodă Mesajul Părintelui Iustin Pârvu: " Să ne rugăm Domnului ca să mergem cu curaj la Judecată"

11 Jun

Chirurgul tainic…

Dacă mi-ar fi povestit altcineva întâmplarea aceasta, nu aș fi riscat să o repovestesc pentru că pare neverosimilă. Dar arhimandritul Nectarie (Antonopoulos), starețul Mănăstirii Schimbarea la Față din Sagmata, este un om de mare autoritate și de o onestitate absolută. A scris o carte despre Arhiepiscopul Luca, răspândind astfel cinstirea sa în Grecia, a adus […]

11 Jun

Chirurgul făcător de minuni, Sf.Luca al Crimeei

11 Jun

ATITUDINE ORTODOXĂ

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse – despre homosexualitate și transsexualitate   Sfânta Scriptură şi învăţătura Bisericii condamnă fără echivoc relaţiile homosexuale, văzându-le ca o distorsiune vicioasă a naturii omului create de Dumnezeu. Discuţia despre statutul aşa-numitelor minorităţi sexuale în societatea contemporană tinde spre recunoaşterea homosexualităţii nu ca pe o perversiune sexuală, ci doar ca pe una […]

11 Jun

Mamă, azi-noapte a venit preotul acela bătrân!

În anul 2004 am venit cu fiicele mele în pelerinaj la Mănăstirea Sagmata, iar stareţul ne-a dat ca binecuvântare o iconiţă a Sfântului Luca cu o bucăţică din sicriul sfântului. Suntem din Tesalonic. Fina noastră de botez, Cris­tina, în vârstă de 3 ani, a avut o problemă. La falca de jos, în partea stângă, avea […]

11 Jun

S-a dat liber la DECADENȚĂ…noua constituție a României

NOUA CONSTITUŢIE: Comisia de revizuire A RESPINS definirea căsătoriei ca relaţie bărbat-femeie   Comisia de revizuire a Constituţiei a revenit, marţi, asupra amendamentului votat săptămâna trecută prin care se definea, în Legea fundamentală, căsătoria ca relaţie dintre un bărbat şi o femeie, respingând amendamentul şi optând pentru menţinerea articolului respectiv în formă nemodificată. Astfel, amendamentul, […]

09 Jun

Fotografia zilei…