14 May

Cum pierdem încrederea aproapelui

  • 13010794_1059070320819021_54379012097086060_n

Există câteva principii în creștinism care, percepute măcar în parte greșit, sau orientate în altă direcție, ne pot arunca în patimi grave. Vreau să discutăm în acest articol despre premizele care stau la baza acceptului la nivel mental de a intra în acest joc al adulterului.

În primul rând cred că e foarte important să înțelegem că deși creștinul este bine ancorat în viața Bisericii, ispitele nu-l vor ocoli, ba dimpotrivă ele îi sunt necesare pentru a se întări în Adevăr, în încrederea pe care i-o acordă lui Dumnezeu și tuturor poruncilor Lui. Prin urmare va veni un moment când atât soțul creștin cât și soția creștină vor fi ispitiți să aibă relații extraconjugale.

Ca mai toate ispitele, și adulterul este o vicleană combinație de bine și rău, de adevăr și minciună, care poate adesea să ne înșele, poate să îmbrace la început haina bunei-voințe sau a iubirii față de aproapele și treptat să se instaleze ca o dependență răvășitoare în toată ființa noastră.

Diavolul nu ne propune răul deodată, pe față, ca și cum ar încerca să ne convingă să luăm o pastilă amară… dacă ar face așa, ar fi fost refuzat mai tot timpul…. ci viclean, în etape, aruncând în ceață toate reperele noastre…

Ocazii de a călca greșit aruncându-ți ochii către o altă femeie sau către un alt bărbat sunt nenumărate, zi de zi. La servici, pe stradă, în mijloacele de transport, în baruri, restaurante, mall-uri, excursii, oriunde întâlnești oameni, acolo se poate înfiripa ceva.

Totul începe printr-un flirt, aparent nevinovat: zâmbete, priviri frumoase, discuții, interes față de viața celuilalt, disponibilitatea de a ajuta…. e prima etapă și poatea cea mai importantă din toate. E momentul când te deschizi celuilalt mai mult decât ar trebui, arătând disponibilitate de a te oferi total, când în realitate viața și trupul tău sunt deja oferite prin iubire altcuiva.

Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să ne iubim aproapele, fără a face diferența între tipurile de iubire. Eu sunt chemat de Dumnezeu să-l iubesc pe cerșetorul de la colțul blocului la fel de mult cum îmi iubesc soția, trecând de la eros la agape. Deși adesea ne exprimăm iubirea diferit față de soție/soț, față de copii, față de părinți, față de prieteni, față de duhovnic, totuși în realitate există o singură iubire cu care suntem datori față de aproapele. Sfinții Părinți ne îndeamnă să avem iubire de mamă față de toți oamenii.

Iubirea noastră este de fapt iubirea cu care ne iubește Dumnezeu pe noi. Iubirea noastră izvorăște din iubirea lui Dumnezeu… El fiind Izvorul și puterea de a ne deschide față de celălalt.

Având acest lucru bine întipărit în minte, eu, creștin fiind, sunt dator s-o iubesc pe soția prietenului meu la fel de mult cum o iubesc pe soția mea. Desigur, cu iubirea de mamă. Ba mai mult, vrea Dumnezeu ca eu să iubesc toate femeile din lume la fel de mult pe cât o iubesc pe soția mea. La fel și pe toți bărbații… și pe toți copiii…

Aici apare prima premiză pe baza căreia creștinul, bărbat sau femeie își poate întemeia în mod greșit flirtul.

Vă spuneam în articolele precedente că relațiile intime dintre soți sunt doar o etapă în drumul nostru de a învăța să iubim desăvârșit, pentru că odată cu trecerea anilor unirea dintre soț și soție se întemeiază din ce în ce mai mult la nivel sufletesc, ei având atât de multe lucruri care-i unesc, și din ce în ce mai puțin pe plan sexual.

Dacă iubirea de mamă e iubirea în forma ei aproape desăvârșită, atunci înseamnă că eu trebuie să ajung să-mi iubesc soția așa cum mama mă iubește pe mine. Între mamă și fiu nu există relații intime, dar există îmbrățișări, mângâieri, apropieri fizice cuviincioase. Între mamă și fiu nu există posibilitatea apariției unei noi vieți așa cum există între soți, și totuși adesea mama își iubește mai mult copilul decât își iubește soția soțul.

Trecem mai departe și vedem cum ne spun sfinții că noi ar trebui să arătăm atât de multă iubire aproapelui pe cât ne arată Dumnezeu nouă. Suntem chemați să ne iubim aproapele la fel cum ne iubește Dumnezeu pe noi. Și în relația cu Dumnezeu există intimitate, îmbrățișări, mângâieri, suspine, declarații de iubire… dar toate sunt pe plan sufletesc.

În concluzie iubirea desăvârșită pe care eu ar trebui s-o arăt soției mele la fel ca soției prietenului meu nu are coordonate sexuale, nu se realizează la nivelul trupului ci trebuie să rămână la nivel duhovnicesc.

Da, Dumnezeu vrea ca eu să iubesc toate femeile din lume, dar nu e deacord să le îmbrățișez, să le sărut, să le ating, să am relații intime cu ele…

Și mai e un aspect: deschiderea mea față de alte femei trebuie să fie acceptată liber și de soția mea, pentru că altfel apar neînțelegerile. De fapt, deschiderea cuviincioasă / iubitoare a soțului față de alte femei este limitată de deschiderea soției lui față de acele femei.

Chiar dacă soțul e capabil de mai multă iubire / jertfă față de femeile din jur, totuși din iubire față de slăbiciunile soției, el ar trebui să fie mai reținut, pentru a nu sminti.

De fapt iubirea dintre două persoane, soții în cazul nostru, e doar o premiză pentru a-și arăta iubirea față de un al treilea. Iubirea dintre soți este o etapă prin care ei învață să-și arate iubirea față de toți ceilalți oameni din societate.

Totuși, fiind toți oameni slabi și supuși greșelii, apropierile de persoanele de sex opus trebuie să fie abordate cu mare atenție, mereu mai cu frică, existând oricând posibilitatea de a cădea în păcat.

Asta e teoria. Practic lucrurile sunt mult nuanțate în funcție de caracterul fiecărui om și de gradul lui de apropiere față de Dumnezeu.

Da, și soții creștini își înșeală soțiile. Da, și soțiile creștine își înșeală soții. Acum termenul de înșelare / adulter vizează în principal relațiile intime, însă la nivel psihologic doar acceptul mental de a flirta cu o altă persoană este deajuns pentru a fi considerat adulter, atât de Dumnezeu cât și de partenerul tău de viață. Termenul de înșelare țintește încrederea. Dacă soția și-ar vedea soțul flirtând cu o altă femeie cu siguranță și-ar pierde parțial încrederea în el, conștientă fiind că e de ajuns să facă primul pas, iar restul va curge de la sine.

De ce își înșeală soții soțiile? De ce își înșeală femeile bărbații ? E mult de discutat. Dar cred că punctul principal din care pornesc discuțiile este nemulțumirea și monotonia care apare între soți, neînțelegerile dintre ei, apoi dorința de noutate, dorința de a fi din nou apreciat ca la începutul relației.

Un om neancorat în viața Bisericii, care nu se împărtășește permanent din Trupul lui Hristos și din Duhul Sfânt, alunecă ușor din Adevăr spre minciună, se învoiește ușor să facă păcatul. Credința și apopierea de Dumnezeu îți întărește conștiința, și tocmai ea este cea care va striga în gura mare în tine atunci când te învoiești să-ți înșeli soțul sau soția.

Adulterul apare și din percepția greșită că iubirea soțului / soției te va împlini total și mereu vei fi fericit(ă). Doar relația omului cu Dumnezeu dă sens vieții lui și tuturor relațiilor lui cu ceilalți, și mai ales cu soția/soțul. Când din sufletul omului lipsește Hristos, atunci ochii fug mereu tânjind atenție și mângâiere la ceilalți, chiar dacă vin dintr-o relație interzisă.

Fiind un aspirator de iubire, sufletul omenesc confundă adesea iubirea adevărată cu plăcerea, cu mângâierea, cu apropierea fizică… și din această confuzie pornește conștient acceptul de a te apropia de o altă femeie sau de un alt bărbat.

Toți cei aflați în situația de a înșela își găsesc foarte multe motive, puternic întemeiate în tot felul de experiențe și trăiri, și merg pe acest drum deși mustrările de conștiință îi macină. Cu cât trece timpul, viața dublă, minciuna, și desfrânarea îi vor arunca într-o prăpastie a frustrărilor și nesiguranței, iar gândurile îi vor chinui permanent. Cu timpul nici relația adulterină nu-i va mai împlini, nici familia nu-i va mai accepta…

Defapt, în oricâte brațe de femei s-ar odihni un bărbat, cea la care se va stabili în final îi va cere același lucru ca și soția lui: fidelitatea veșnică. Ori asta e de ce în ce mai puțin posibil atunci când ai un istoric așa de bogat de înșelare a încrederii celorlalți.

Adulterul e o mare ispită, una devastatoare care țintește distrugerea familiei și a vieții sufletești a soților și copiilor. Cine vrea să nu guste acest iad sufletesc al deznădejdii trebuie să lupte ascetic cu această ispită, să ceară ajutorul lui Dumnezeu, să se ferească mereu de ocaziile în care ar putea cădea. Paza permanentă a gândului este prima și cea mai eficientă armă în lupta cu adulterul.

Adulterul este una din formele grave ale înșelării încrederii apoapelui. Chiar Sfânta Scriptură numește închinarea la idoli și părăsirea credinței în Dumnezeul Adevărat: adulter.

Ar fi multe de spus. Rețineți totuși atât: adulterul poate fi cel mai periculos joc în care ați intrat vreodată, iar miza e familia și sufletele celor dragi. (doxologia.ro)

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.